Despre proiect

În anul 2016 s-a luat decizia de restaurare generală a bisericii în vederea creșterii numărului mediu de vizitatori și cu ajutorul firmei de managementul proiectului Regional Consulting & Management SA, proiectare Linea SRL, respectiv asistență tehnică V&V Project S.R.L, s-a implementat proiectul de „Consolidare, restaurare ansamblul bisericii unitariene fortificate”, obținându-se fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural. La 13 iunie 2017 s-a semnat contractul de finanțare nr. 38 cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fonduri Europene (denumire actuală: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației) în calitate de Autoritate de Management și Agenția de Dezvoltare Regională Centru în calitate de Organism Intermediar, iar la data de 06 septembrie 2019, în urma organizării procedurii competitive de achiziție, s-a semnat contractul de lucrări de reabilitare cu firma de construcții Baumeister SRL. Lucrările au început în 30 septembrie 2019, iar la 18 august 2021 biserica unitariană a fost recepționată. Termenul de finalizare a proiectului este 31 mai 2022.

Titlul proiectului: Consolidare, restaurare ansamblul bisericii unitariene fortificate

Denumirea beneficiarului Parohia Unitariană Aita Mare

Obiectul general este stimularea atractivității turistice a Ansamblului Bisericii Unitariene din comuna Aita Mare, prin valorificarea durabilă a patrimoniului cultural (consolidarea, restaurarea și promovarea obiectivului de patrimoniu).

Obiectivele specifice:

  • Conservarea și valorificarea Ansamblului Bisericii Unitariene din Aita Mare, parte a patrimoniului cultural național;
  • Creșterea numărului anual de vizitatori (turiști) care vizitează Ansamblul Bisericii Unitariene din Aita Mare cu cel puțin 6%
  • Promovarea și valorificarea obiectivului de patrimoniu prin activități de marketing, concomitent cu reintroducerea întregului ansamblu în circuitul turistic.. 

Rezultatul proiectului: este un obiectiv de patrimoniu restaurat, protejat și conservat.

Data de începere a peridoadei de impementare: 13.06.2017

Data de finalizare a perdioadei de finalizare: 31.05.2022

Valoarea totală a proiectului este 7.146.318,32 din care valoare toatală eligibilă este 6.338.844,28, din care 5.280.257,28lei contribuție UE (FEDR), 931.810,11 lei contribuție națională.