BISERICA FORTIFICATĂ DIN AITA MARE ȘI FORTIFICAȚIA DIN JUR
Cercetările arheologice efectuate în interiorul bisericii au scos la iveală rămășițele unei apside poligonale, cu contraforturi, care a fost construit cel mai devreme la mijlocul secolului al XIV-lea. Datarea elementelor din lemn prin metode dendrocronologice indică faptul că lemnul pentru grinzile din pereții de nord și de sud ai naosului a fost tăiat în 1435.
Lucrările majore de construcție a bisericii datează de la sfârșitul secolului al XV-lea, începutul secolului al XVI-lea (lemnul refolosit în structura acoperișului a fost tăiat în jurul anilor 1503-1504). În această perioadă a fost construită altarul de aceeași lățime ca și naosul, flancat de contraforți, sacristia și deschiderile în formă de guri de tragere. În jurul anului 1512, tavanul plat al naosului a fost înlocuit cu o boltă în rețea, nervurile din teracotă sprijinindu-se pe console decorate cu inele. În această perioadă a fost finalizată ușa sacristiei din peretele nordic al sanctuarului, realizat din piatră, cu o profilatură bogată și cu lintel pe console, respectiv ferestrele în formă de arc frânt, decorate cu muluri.
În momentul Reformei Protestante, spațiul liturgic catolic a fost complet transformat: altarele au fost îndepărtate, picturile murale au fost văruite și mai târziu tencuite, sacristia a fost demolată, iar în sanctuar au fost așezate bănci, mutând astfel centrul liturgic pe axa amvonului și a mesei Domnului.
Turnul atașat la peretele vestic al naosului, care a fost reconstruit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost construit tot în această perioadă de gotic târziu. Un cutremur devastator din 26 octombrie 1802 a dărâmat turnul în urma căreia s-a prăbușit bolta naosului, s-a distrus galeria vestică și băncile au fost zdrobite.
Turnul nou construit a încorporat zidăria originală, ancadramentul de piatră al intrării vestice și elemente ale tribunei vestice din piatră – multe dintre acestea pot fi încă observate în structura pereților turnului. Nervurile de cărămidă ale fostei bolți au fost folosite în construcția pereții nordice al scării exterioare care duce la galeria de vest. Astăzi, bolta reconstruită a naosului nu face decât să imite fostele nervuri.
Un alt cutremur, în 1838, a afectat din nou turnul. Reparațiile din 1879 au deteriorat picturile murale și atunci au fost sparte detaliile fine ale ferestrelor gotice. În 1897, puntea turnului a fost avariat de un fulger. În 1944, în timpul luptelor din această zonă, fațada sudică a turnului a fost lovită. Ultimul cutremur care a provocat pagube semnificative a avut loc în 1977.
Clădirea a fost complet renovată între 2019 și 2021.
În timpul construcției gotice târzii din secolele al XV-lea și al XVI-lea, când biserica a fost lărgită, aceasta a fost înconjurată de un zid din piatră de formă ovală. La începutul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, sistemul de apărare a bisericii unitariană din Aita Mare a fost consolidat de un ansamblu de turnuri robuste și mai moderne. Construcția zidului fortificației în formă paralelogramă cu bastioane a fost început în primii ani din deceniul al treilea al secolului al XVII-lea și, după mai multe modificări ale planului, a fost finalizată în anii 1650.
Turnurile imită bastioanele italiene de tip vechi, comune în arhitectura militară din acea perioadă. Zidăria lor nu este împletită cu cea a zidului fortificației, deci au fost construite mai târziu decât aceasta. Lemnul de la intrarea în turnul porții a fost tăiat în iarna anului 1637/1638. Construcția ale celorlalte două turnuri amplasate pe diagonală era încă în curs de desfășurare în a doua jumătate a anilor 1640. Este interesant faptul că fiecare colț al zidului avea loc lăsat pentru o ușă – adică planul inițial era de a avea un turn la fiecare dintre cele patru colțuri. Cu toate acestea, două bastioane au fost cruțate la construcția fortificație înconjurat și de un șanț. Pe peretele estic se află o intrare zidită. Lintelul ancadramentului, care probabil inițial a fost amplasat altundeva, poartă o inscripție gravată: ANNO 1622 IOANN PA: ET LVCAS B.
Zidurile fortificației erau prevăzute și cu drum de strajă. Acesta permitea accesul la niște guri de tragere, care puteau fi închise cu ajutorul unor prisme de lemn. Forma acestora se repetă și pe turnuri. Pe cele patru laturi ale fortificației erau construite și câte două mașiculi care au putut proteja zona din apropierea bastioanelor, în timp ce gurile de tragere în formă de gaură de cheie, de pe fațadă, au asigurat controlul zonei din afara șanțului. Aceste ambrazuri erau folosite în principal pentru arme de foc mici și archebuze. 
Zidurile de apărare poartă un coronament tipic pentru perioada renascentistă. Pe lângă turnuri, încăperile construite în interiorul zidurilor, erau deja folosite în 1657 pentru depozitare. Localnicii aveau dreptul la o „cotă-parte” din fortificație, proporțional cu contribuția lor la construirea acestuia, iar întreținerea ansamblului depindea de fiecare persoană/familie în parte.
Cele mai importante reparații au fost efectuate în anii 1990: turnul porții a fost renovat în 1993, turnul de nord-vest a fost restaurat între 2000 și 2002, iar întregul complex arhitectural a fost restaurat între 2019 și 2021.